József BARTOVICS, Portret de femeie, 1968

acuarelă, carton
60 x 45 cm
semnat și datat dr. sus cu roșu: Bartovics / 1968
stare de conservare bună

BARTOVICS  József (1935, Oradea - 2005, Oradea)
Educația artistică: absolvent al Școlii Populare de Artă din Oradea, secția de Grafică, apoi Pictură, a fost ucenicul lui Macalik Alfréd și ulterior, al pictorului Aurel Pop.
A vernisat prima expoziție la Oradea în anul 1955, după care a expus succesiv în cadrul unor expoziții de grup și saloane, organizate la Oradea și Salonta. În anul 1971 a participat la o expoziție colectivă bucureșteană, iar în anul următor a expus o lucrare la Bienala din București. În 1977 a organizat o expoziție personală la Galeria de Arte din Oradea.
A pictat cu precădere peisaje citadine, naturi moarte și un număr relativ redus de portrete și autoportrete, acestea din urmă reflectând ecouri îndepărtate ale artei maestrului băimărean Ziffer Sándor. În pofida exemplelor din epocă, se desprinde de naturalism, selectând din paleta curentelor novatoare de la cumpăna secolelor XIX și XX ceea ce se plia mai bine, din punctul de vedere stilistic, temperamentului său: postimpresionismul, cubismul și în special constructivismul, reușind în cele din urmă definirea unei personalități artistice originale, care nu va pierde însă contactul cu realitatea. Logica interioară cubismului îi oferea șansa dezarticulării structurii imanente a obiectelor și a realcătuirii ei după legi de selecție și ordonare adecvate propriului temperament și a sensibilității specifice. Compozițiile sale se disting prin soliditatea construcțiilor plastice, recognoscibile prin înscrierea precisă a formelor în spațiu, prin sonorități cromatice puternice, fiind evidente preocupările sale de a obține efecte picturale, voluntar sau sintetic decorative.
Temperament puternic și impulsiv, își va coordona expresivitatea artistică după propriile legi și după propria realitate - peisajele citadine, tematică frecvent abordată, ne prezintă mai puțin o realitate comun palpabilă, cât o gamă de forme filtrate prin emoții și experiențe coerente în plan personal. Rigoarea construcției, formele geometrizante, sintetice, nu se interpun interesului expresivității cromatice, ci conlucrează în definirea unui drum propriu, original al artistului.
Propunerea ce înlocuiește raportarea directă la realitate vizează centrarea imaginii pe rezultatul propriilor sale trăiri, uneori fiind evidentă apăsarea psihică, prin contopirea în masa grea a zidurilor medievale, frecvent evocate.

Mai multe detalii în articolul de pe blog: