Dionisie PECURARIU, Cinci desene arheologice, 1910-1915

1.Vas cu decor spiralat
acuarelă, hârtie
22 x 15 cm
semnat dr. jos: D. Pecurariu
stare de conservare bună

2. Vase, Planșa 35, 1910
cărbune, hârtie
22 x 15 cm
semnat și datat dr. jos: 
D. Pecurariu / 1910, numerotat dr. jos: 35
stare de conservare bună

3.Vase, Planșa 36, 1910
cărbune, hârtie
21,5 x 15,5 cm
semnat și datat dr.jos:
D. Pecurariu / 1910
numerotat dr. jos: 36
stare de conservare bună

4. Vas, 2 poziții, 1910
cărbune, hârtie
22 x 15,5 cm
semnat și datat dr. jos cu monogramă:  DP/ 1910
stare de conservare bună

5. Vas, 2 poziții, 1915
acuarelă, laviu
21, 5 x 15, 5 cm
semnat și datat dr. jos: D. Pecurariu / 1915
stare de conservare bună

Dionisie PECURARIU (1876, Vinerea, jud. Alba - 1960, București)
 Educația artistică:
 Kunstgewerbeschule, Viena (1896-1900)
Şcoala de Ceramică de laTârgu Jiu, Secţia artistică (1902-1906)
Autorul stemelor interbelice ale României Mari și întemeietor al disciplinei desenului arheologic în România, Dionisie PECURARIU (PĂCURARIU) a ocupat în perioada 1909 – 1960 funcția de desenator la Muzeul Naţional de Antichităţi în cadrul căruia „a muncit neîntrerupt la planşeta de desen, reproducând după natură, în peniţă şi culori, materialele arheologice descoperite prin săpături sau aflate în muzee. Colaborator tehnic al lui Grigore Tocilescu, Pecurariu a fost utilizat de la început la cercetările din Dobrogea şi săpăturile de la Adamclisi. Era omul de încredere care supraveghea şantierele arheologice din Dobrogea, precum Adamclisi sau Histria.”. (Ana-Felicia Diaconu, Dionisie Pecurariu(1 martie 1876 – 4 aprilie 1960)). 
După Primul Război Mondial, Muzeul de Antichităţi a concentrat întreaga activitate arheologică, oglindită şi în publicaţiile apărute, între care poate fi amintită Dacia. Recherches et decouvertes archeologiques en Roumanie, a cărei parte tehnico-artistică a fost încredinţată lui Pecurariu. În aceeaşi măsură acesta a depus eforturi susţinute de cercetare a materialelor arheologice din muzee, cum ar fi de pildă la cele din Transilvania, ca să aleagă şi să deseneze materiale pentru Getica, Vasile Pârvan aducându-i mulţumiri în prefaţa operei sale.” (O protoistorie a Daciei, Bucureşti, 1926, p. 2.)
Prin tot ceea ce a făcut, Dionisie Pecurariu reprezintă: „un model de comportament etic în domeniul artei, întemeiat pe efort şi studiu, disciplină şi talent, precum şi de ataşament faţă de valorile culturii naţionale”, care merită să fie aşezat la loc de cinste în rândul artiştilor români.
(Marcela Focşa, Corneliu N. Mateescu, Dionisie Pecurariu. Despre arta noastră populară şi valorificarea ei, în „Revista Muzeelor şi Monumentelor”, 5, 1982, Muzee, p. 74.)