ulei, carton
12 x 16 cm
nesemnat
stare de conservare bună
Teodor HARȘIA (1914, Filipașu Mare, Mureș - 1987, Cluj-Napoca).
Studii: Școala de belle arte, Cluj (1929 - 1932), sub coordonarea profesorului Catul BOGDAN.
Institutul de arte plastice „Ion Andreescu”, Cluj (1949-1953).
În perioada 1948 - 1984, artistul a organizat nouă expoziții personale naționale la Cluj, București, Târgu Mureș.
A făcut parte din Grupul artiștilor români din Transilvania (1941 - 1943). În perioada 1945 - 1947 a participat la expoziții de grup clujene și a expus masiv la Salonul ardelean(1947).
Începând cu anii 1950, a fost timp de două decenii un apreciat cadru didactic al Institutului de arte plastice „Ion Andreescu”, Cluj.
„Pictând în contact cu natura, Harșia a dezvoltat imaginea nu în direcția veridicității acesteia, ci în aceea a coerenței expresive a culorii. De aceea s-a abătut de la tonul local, atât de îndrăgit de pictura barbizonistă, acoperind suprafața cu freamătul unor armonii în consonanță cu starea sa afectivă, pe care o celebrează. Iată ce afirma confesându-se (...): Starea, emoția, de obicei e veche, e reluată de mai multe ori și încercată realizarea ei. Aș dori însă să o pot exprima în așa fel încât să pară că atunci a fost descoperită, atunci a fost trăită pentru prima dată. O vreau proaspătă, nu artificială /.../. Undeva există în mine imaginea tabloului pe care îl urmăresc, pe care-l caut întotdeauna în natură.” (Negoiță Lăptoiu, Incursiuni în arta românească, vol.VI, Editura Napoca Star, 2016, p.82).
Lucrarea de față, reprezintă o miniatură cu o puternică forță sugestivă generată de impactul afectiv asupra unei perfecte stăpâniri a vocabularului plastic, a componentei sintetico - cromatice de referință.