Corneliu BABA, Portret de medic militar, 1940

pastel, carton
42 x 28 cm
nesemnat
stare de conservare bună

BABA, Corneliu (1906, Craiova - 1997, București)
Educația artistică: Facultatea de Litere din București, (1926-1930); Academia de Belle Arte din Iași (1934-1938), cu profesor Nicolae TONITZA. A studiat suplimentar cu Ion BĂLĂNESCU.
Artistul a organizat 13 expoziții personale în țară și în străinătate (New York, Bruxelles, Viena, Berlin, Moscova, Chișinău, Sankt Petersburg, Budapesta, Sofia), și a beneficiat de 2 expoziții retrospective la București (2003, 2006). Între 1931-1956 artistul a participat la 14 expoziții de grup și saloane naționale, iar în 1954 și 1956 a reprezentat România la Bienala de la Veneția. A fost distins cu 3 premii naționale (1942, 1953, 1962).

Lucrarea intitulată „Portret de medic militar, 1940” este autentificată pe baza unei lucrări pereche (tehnică, dimensiuni, stil, proveniență), anume „Soția medicului militar”, pastel care poartă semnătura și data realizării, cu creion în dreapta jos: C. Baba / 40.
Portretul a fost un subiect recurent în opera de o viață a artistului care îl considera „elementul pregnant” în pictură, iar „desemnurile” după model nu erau niciodată prea multe, spunea Baba: „mâna nu trebuie să se odihnească niciodată”. Desenele sale de antrenament al mâinii, după cum se exprima mai sus, includeau o gamă tehnică largă plecând de la creion, tuş, baiț, acuarelă, tempera și încheiată cu valențele mai complexe ale pastelului.
Tot din jurnalul artistului aflăm că deși era stabilit încă din 1934 la Iași, în perioada 1939-1940 trăia „dezastrele refugiului” chiar în Ardeal, fiind implicat în decorarea capelei ortodoxe a Cimitirului municipal la Oradea Mare. Tot în acest moment, din anul 1940 începe să își facă debutul la saloanele oficiale.
Din punctul de vedere stilistic, „Portretul medicului militar” ilustrează un început de drum, prin poza cvasi-academistă a unei figuri redate frontal, în trei sferturi, cu accente realiste și totodată prin practica, de asemenea ulterior abandonată, a unui desen cu o gramatică lineară clară, proprie doar acestei etape a creației artistului.
Colorist nativ, în descendența venețiană a lui Tiziano Vecellio sau, mai târziu, a lui Francisco Goya, Baba va prefera între tehnicile grafice tehnica pastelului, pledând în favoarea picturalității petei de culoare, a capacitătii acesteia de a reda finețea, spontaneitatea, fugacitatea unei viziuni.
Era pentru Baba începutul unui deceniu întreg de frământări tehnice, în încercarea de a depăși înghețarea limbajului pictural în formule neo-academice convenționale. Acest realism al anilor '40, ancorat în trecutul artei clasice academiste, la care Baba nu va mai reveni niciodată, ilustrează un scurt popas pe drumul soluției picturale consacrate ulterior, a portretelor create în atmosfera teatrală sau muzeală (inițial neapreciată critic), a unui colorist expresionist în devenire și a unui atent cercetător, acreditat de studiul extins pe parcursul întregii sale vieți și opere plastice, a unui fin cunoscător al psihologiei umane.